În ceea ce privește cardurile eSIM, Airalo este de neegalat. Fondat în 2019, Airalo a fost primul magazin de eSIM-uri din lume și a rămas cel mai mare până în prezent. Cu sute de mii de utilizatori, zeci de mii de recenzii și sute de țări și regiuni acoperite, suntem soluția cu cele mai bune planuri de eSIM. Citiți mai departe pentru a afla ce le place utilizatorilor la eSIM-urile Airalo!
De ce eSIM-uri?
Imaginați-vă următorul scenariu: aveți un telefon nou nouț și acum trebuie să mergeți până la magazinul local pentru a configura un plan de date local cu o cartelă SIM fizică. Ia mult timp, nu-i așa? Ce-ar fi dacă ați putea accesa acel magazin din confortul locuinței dvs. și de pe un singur dispozitiv?
Aceasta este soluția pe care o oferim. Posibilitatea de a descărca planuri de date oricând (și oriunde) oferă o conectivitate mai simplă, mai accesibilă și mai sustenabilă: trei lucruri pe care ni le dorim cu toții!
Ce este un eSIM?
eSIM vine de la „embedded subscriber identity module” (modul încorporat pentru identitatea abonatului). Spre deosebire de o cartelă SIM fizică, SIM-urile încorporate sunt incluse direct în dispozitivul dvs. Aceasta înseamnă că aveți libertatea de a descărca planuri de date și schimba furnizori, toate din aplicația Airalo.
Iată câteva dintre avantajele utilizării unui eSIM în locul unei cartele SIM fizice:
- descărcați planul folosind un cod QR;
- păstrați linia principală în timp ce accesați date de pe eSIM;
- partajați datele de pe eSIM prin hotspot cu alte dispozitive;
- salvați mai multe eSIM-uri pe telefon pentru un acces facil (în funcție de dispozitiv);
- denumiți și organizați eSIM-urile folosind etichete personalizate;
- evitați costurile de roaming. Toate eSIM-urile Airalo sunt preplătite și funcționează în rețelele locale.
Aflați dacă dispozitivul dvs. acceptă eSIM-uri
Nu sunteți sigur dacă dispozitivul dvs. va accepta un eSIM? Urmați acești pași pentru a afla.
1. Verificați dacă dispozitivul dvs. este compatibil cu eSIM
Pentru a afla dacă aveți un telefon compatibil cu eSIM, puteți consulta lista noastră de dispozitive care acceptă eSIM-uri. Deși majoritatea dispozitivelor Apple și Android actuale sunt combatibile cu eSIM-uri, rețineți că unele țări și rețele ar putea restricționa utilizarea eSIM-urilor.
Dacă modelul dvs. de telefon sau dispozitiv nu figurează în lista noastră, puteți verifica numărul IMEI al dispozitivului, care poate fi găsit în setările acestuia. Dacă telefonul dvs. este compatibil cu eSIM-uri, ar trebui să vedeți „eSIM”, „Compatibilitate eSIM” sau „Cartelă SIM virtuală” în dreptul numărului IMEI.
2. Verificați dacă telefonul dvs. este deblocat
Pentru a utiliza un eSIM, telefonul nu trebuie să fie blocat într-o rețea mobilă. Pentru majoritatea rețelelor, aceasta înseamnă să fiți proprietarul telefonului și să puteți adăuga, înlocui și scoate cartele SIM fără restricții. În cazul în care nu știți sigur dacă dispozitivul este deblocat, puteți contacta furnizorul de servicii de telefonie pentru a afla starea acestuia.
Beneficiile utilizării unui eSIM
Accesul permanent la date mobile este ideal pentru practic orice situație. Iată câteva dintre beneficiile pe care ni le împărtășesc utilizatorii noștri (și motivul pentru care cred că Airalo are cele mai bune planuri eSIM!).
Conectivitate instantanee
Aproape toți utilizatorii sunt de acord că accesul la conectivitate instantanee este revoluționar. După cum ne spine unul dintre utilizatorii noștri, Dr. Jolin:
Poți călători într-o țară îndepărtată, unde să cheltui sute de dolari pe acces la internet în roaming SAU poți să instalezi această aplicație, să cumperi un eSIM și gata, vei avea un furnizor local de date pentru internet funcțional în câteva minute, la prețul a două cafele!
Timpul din vacanță sau din călătoria de afaceri este prețios și ultimul lucru pe care vreți să îl faceți este să pierdeți timp încercând să configurați o cartelă SIM fizică. Cu un SIM încorporat, puteți descărca, instala și conecta cu ușurință.
Acoperire globală
Primim numeroase recenzii de la călători cu experiență care fac trecerea la tehnologia eSIM. Un utilizator, BCGregory, spune:
Călătoresc în toată lumea de mai mulți ani și am bifat 45 de țări până acum. Airalo a fost, de departe, cea mai simplă, utilă și economică opțiune pentru călătoriile în străinătate pe care am găsit-o.
Cu planuri pentru sute de țări și regiuni, Airalo are cele mai bune eSIM-uri pentru călătorii pasionați. Nu aveți nevoie decât de un telefon compatibil eSIM pentru a le accesa pe toate.
Întregul proces devine și mai simplu datorită planurilor noastre regionale și globale. De exemplu, atunci când călătoriți prin Europa puteți rămâne conectat pe teritoriul mai multor țări folosind date mobile de la un singur eSIM!
Accesibil și transparent
O temă recurentă din recenziile noastre este aceea că eSIM-urile noastre sunt o alternativă accesibilă la roamingul dintr-o rețea națională. David Schouten ne spune:
Am folosit [un eSIM] de câteva ori deja și sunt foarte mulțumit. L-am folosit chiar de câteva ori la sfârșitul lunii, atunci când consumasem toate datele de la operatorul meu obișnuit și este mai ieftin să cumperi câțiva MB de la Airalo decât de la operatorul meu.
Asta chiar că spune totul! Atunci când furnizorul dvs. local vă oferă acoperire de date într-o altă țară, tarifele sunt în general unele de nivel premium. Planurile zilnice de roaming pot costa până la 10-15 USD pe zi, adică peste 70 USD pe săptămână. Planurile Airalo încep de la 5 USD pentru un plan de 7 zile. Nouă ni se pare o afacere mai bună!
Asistență 24/7
Deoarece Airalo este o organizație globală care acoperă mai multe țări și continente, avem o echipă de asistență care lucrează non-stop. Iată ce are de spus Levy Borromeo:
Am avut o experiență grozavă legată de întrebarea mea datorită răspunsurilor rapide și explicațiilor detaliate și utile, iar problema mea a fost rezolvată rapid. De asemenea, am simțit că procesul se desfășoară în jurul clientului. Experiență grozavă în general și, de asemenea, sunt foarte mulțumit de produs.
Știm că nu toți sunt experți în eSIM-uri și, de aceea, pentru noi este esențial să fim disponibili pentru a vă ghida în călătoria dvs. Există mai multe moduri prin care puteți contacta echipa noastră de asistență, inclusiv prin e-mail, pe rețelele sociale și prin funcția de chat din aplicația Airalo.
Ne-am bucura să aflăm cu v-a schimbat Airalo experiența de călătorie! Lăsați-ne o recenzie în App Store sau Google Play.